Expoziţia de bază şi depozitele de artă la Galeria de Artă "Ioan Sima"
Keep momentum on this opportunity
Save it on this device now. Create an account when you are ready to track deadlines, notes, and teamwork.
- Save and reuse search filters
- Track opportunities as pursuits
- Get notified when new notices match
Keep this notice in a shortlist so you can return to it without starting a bid.
Keep notes, monitor deadlines and collaborate with your team. This does not submit a bid or contact the buyer.
Key information
Overview
Autoritatea contractantă, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău doreşte amenajarea spațiilor interioare – săli de expoziție, intrare principală, depozit și birou – destinate expunerii şi depozitării celor două colecții: colecția de artă a pictorului Ioan Sima și colecția de entomologie Takács Adalbert. Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău este interesat de realizarea amenajării spaţiilor interioare în vederea valorificării bunurilor culurale din colecțiile menţionate şi a facilitării cunoaşterii patrimoniului muzeal de către comunitatea locală şi publicul interesat. Spaţiul expoziţional propus spre amenajare cuprinde încăperile de la parterul clădirii vechi (C1) cu o suprafaţă de aproximativ 330,00 metri pătraţi (mp). Pereţii clădirii sunt zugrăviţi în culoare alb mat, cu materiale conforme normelor privind clădirile de patrimoniu, pardoseala este din parchet lemn stratificat, tâmplăriile sunt din lemn stratificat culoare – lemn natural, încălzirea este prin pardoseală, realizată prin centrală termică pe gaz. Deoarece conceptul de amenajare al expoziţiei a fost obiectul unei alte proceduri de achiziţie ce a vizat serviciile de proiectare, prezenta investiţie se va realiza ţinând cont de cerinţele din Proiect (Planse mobilier, Planuri si desfasurate). Autoritatea Contractantă va răspunde în mod consolidat tuturor solicitărilor de clarificări, cu 3 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, cu condiţia ca solicitările de clarificări să fi fost adresate de către operatorii economici în termenul prevăzut la secţiunea I.3, din fişa de date. Muzeul găzduieşte următoarele activităţi: primire public, informare prin intermediul materialelor expuse, explicaţii şi interacţiune cu vizitatorul, organizează expoziţii temporare, sesiuni de comunicare, pedagogie muzeală. Imobilul studiat este amplasat în intravilanul Municipiului Zalău, este clasat ca monument istoric categoria B şi este înscris în lista monumentelor istorice sub codul LMI SJ-II-m-B-04989. Clădirea destinată expoziţiei a fost construită în anul 1929, iar din 1980 deţinătorul clădirii este Județul Sălaj, iar dreptul de administrare revine Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Starea actuală a clădirii este recent reabilitată. Conform enumerării de mai jos, pentru realizarea expoziţiei de bază şi a depozitelor de artă, ofertantul/executantul va trebui să execute următoarele : - Lucrări - compartimentări și finisaje - Echipamente (active corporale şi active necorporale) - Mobilier şi sisteme de expunere - Electrice - Textile - Servicii Grafică și animații - Servicii de printare - produse informative şi de promovare - Diverse materiale Termenul limită pentru realizarea execuţiei amenajării expoziţionale este: 13 săptămâni (conform graficului de Planificare lucrări – Anexa 2), de la data semnării contractului. Termenul specificat este ferm şi nu se acceptă intârzieri nejustificate temeinic. Cerinta 1: - Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant/ ofertant asociat/ subcontractant/ tert susţinător), nu trebuie să se afle sub incidenţa prevederilor art. 164, 165 sau 167 din Legea nr. 98/ 2016, prevederi ce determină excluderea din procedura de atribuire. Modalitatea de îndeplinire: se va completa şi prezenta D.U.A.E., în mod obligatoriu - conform art. 193 din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea D.U.A.E. vor fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul aflat pe primul loc în clasamentul intermediar realizat după evaluarea tuturor ofertelor depuse, conform criteriului de atribuire precizat în anunţul de participare simplificat. Cerinta 2: - Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant/ ofertant asociat/ subcontractant/ tert susţinător), nu trebuie să se afle sub incidenţa prevederilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 98/ 2016, prevederi ce determină excluderea din procedura de atribuire pentru conflict de interese. Modalitatea de îndeplinire: se va completa şi prezenta D.U.A.E., în mod obligatoriu - conform art. 193 din Legea nr. 98/ 2016. Se va prezenta, în mod obligatoriu, odată cu depunerea D.U.A.E., Declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59 şi 60 din Legea nr. 98/ 2016 privind achiziţiile publice, de către toţi participanţii la procedura de atribuire (ofertant, ofertant asociat, subcontractant, tert susţinător) - Formularul nr.1 - din sectiunea Formulare. Formularele vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcate în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic. Pentru îndeplinirea obligației prevăzute la art.58 din Legea 98/2016 și pentru dovedirea neîncadrării ofertantului în situațiile potențial generatoare de conflict de interese, se prezintă în cele ce urmează lista persoanelor care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, precum şi a persoanelor desemnate, implicate în planificarea/ pregătirea, organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire, şi anume: BEJINARIU Corina - manager, BĂCUEŢ CRIŞAN Sanda - director, MICLEA Maria – contabil şef, BĂBĂNAŞ Marcela Ioana – muzeograf, HORVAT Diana Melania – muzeograf, PĂCURAR Ioana – conservator, RUS Ioana Florina – inspector de specialitate, SPÎNU Ovidiu Cristian – tehnoredactor, ELEKES Anamaria – restaurator, MUREŞAN Olimpia – muzeograf. NOTA: In cazul in care oferta este depusa de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta declaratia privind conflictul de interese. In cazul in care vor exista subcontractanti/terti sustinatori, declaratia privind conflictul de interese va fi prezentata de fiecare subcontractant/tert sustinator in parte. Documentele de confirmare privind îndeplinirea celor asumate prin DUAE, se vor solicita ofertantului clasat pe primul loc după finalizarea evaluarii ofertelor si aplicarea criteriului de atribuire. Documentele solicitate vor fi următoarele: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc) la momentul prezentării acestora; - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - cazierul fiscal al operatorului economic; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; Persoanele juridice straine vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de institutiile autorizate ale tarii de origine (certificate de atestare fiscala, caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.) prin care sa dovedeasca faptul ca si-a indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, in conformitate cu legislatia nationala a tarii de rezidenta a ofertantului unic/ ofertantului asociat/subcontractantului/tertului sustinator sau a tarii in care ofertantul unic/ofertantul asociat/subcontractantul/tertul sustinator este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie sa reiasa lipsa datoriilor restante la momentul prezentarii acestora. ATENŢIONĂRI SPECIALE: 1. Nedepunerea D.U.A.E. odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/ subcontractant/ terţ susţinător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. 2. Se vor depune, odată cu D.U.A.E., următoarele documente: acordul de subcontractare şi/sau a acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu D.U.A.E., constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertenţe de formă ale informaţiilor cuprinse în secţiunile D.U.A.E., atât ale ofertantului/candidatului, cât şi ale subcontractantului/terţului susţinător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire. 3. Ofertantul precizeaza in oferta partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, proporţia de subcontractare si datele de identificare ale subcontractantilor propusi. 4. Informațiile cuprinse în documenetele enumerate mai sus trebuie să fie valabile/reale, la momentul prezentării acestora conform prevederilor art. 196 alin. 2 din Legea 98/2016. Documentele vor fi prezentate în limba română. Documentele prezentate într-o altă limbă decât limba română, vor fi însoţite de traducere autorizată. Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire: se va completa şi prezenta D.U.A.E., în mod obligatoriu - conform art. 193 din Legea nr. 98/ 2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea D.U.A.E., respectiv certificat constatator emis de O.N.R.C., sau în cazul ofertanţilor straini, documente echivalente emise în ţara de rezidenţă, traduse autorizat în limba română,vor fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul aflat pe primul loc,după evaluarea tuturor ofertelor depuse, conform criteriului de atribuire precizat în anunţul de participare simplificat. Cerinţa se aplică inclusiv pentru subcontractanţi şi/sau terţi susţinători care completează informaţiile aferente situaţiei lor la nivelul unui D.U.A.E. distinct.